Vezi dincolo de limite

Scrisoarea unui suflet pierdut


Atat de nerabdatoare eram sa resimt caldura sa, incat ma grabeam sa ies de la umbra, abia asteptam sa ma pot aseza pe marginea lacului, simtind iarba inca umeda din acea dimineata. Tu si eu, micuta dar puternica familie care se contureaza cu fiecare clipa care trece, chiar si in acest moment, radeam si aproape ca vocile noastre erau mai puternice decat cantecul pasarilor, despre care ma intrebam in fiecare dimineata: “Oare ele nu au somn?”… Parcarea pustie si prezenta catorva nori razleti nasteau in noi teama unei zile ploioase – insa am continuat conform planului intocmit cu ceva timp inainte, entuziasmati, visand la o zi ideala, care a si devenit realitate. Aleile parcului erau populate doar de noi si de pasii sentimentelor noastre care ne urmareau pretutindeni.

 

Acea plimbare in cautarea fericirii era abia inceputa in acea zi, insa noi stiam ca va fi un succes, pentru ca deja aveam ceea ce cautam. Sufletul meu, mai vesel cu fiecare deget care se reintalnea cu al tau, se simtea acum intreg, tu ajutandu-l sa se completeze, fiind atat de generos incat sa ii dai jumatatea lipsa. Racoarea diminetii nu era destul de priceputa incat sa ne raceasca si noua visurile, nici macar hohotele de ras. Stiu ca ar fi fost o evadare de pe suprafata terestra daca am fi inchiriat pentru ceva timp barca de pe lac, astfel plutind la propriu, dar ne consolam: cunoastem oricum senzatia plutirii, dupa cateva luni petrecute impreuna. Am inchis ochii atunci cand buzele tale (doua petale…) le sarutau pe ale mele, iar atunci a fost momentul prielnic, abia asteptat de soare, pentru a ne face o surpriza: a aparut mai viu decat inainte, acoperind intreg cerul, zarindu-l de indata ce am redeschis ochii. Imediat au inceput sa se auda masinile pline de oameni nerabdatori sa aiba primul picnic din acest an, pregatiti cu masute, scaunele, mancare si suc. Dar noi ne simteam de parca veneam de pe alte taramuri, intr-un loc cu fiinte diferite de noi, avand certitudinea ca grijile lipseau numai in cazul nostru, intrarea lor nefiind permisa in castelul fericirii, acel camin imaginar in care locuiam cu tine. Dupa cateva ore in care fluturii ne-au rapit in plasa lor jucausa, am evadat cu o usoara senzatie de tristete, dar ideea ca voia buna ne va insoti pretutindeni, ca un agent de paza, a fost cea care a pus pe fuga orice urma de oftat.

Ce cauze sustinem


Doneaza 2% spitalelor!


Doneaza 2% spitalelor. Intr-un sistem de sanatate deficitar fiecare ban conteaza. Sistemul de sanatate romanesc se confrunta cu o criza acuta de bani. Completeaza formularul aici.


Agentia Nationala Pentru Protectia Mediului a luat atitudine


ANPM Brasov a autorizat in sfarsit pe cei de la Protan ca sa poata neutraliza resturile de carne din judet.


Stop defrisarilor ilegale!


In fiecare zi, zeci de hectare sunt de padure sunt defrisate ilegal. Autoritatile stau pasive in fata acestui dezastru ecologic sau sunt complice. Semeneaza petitia!


Stop poluarii apelor cu deseuri animale!


Zilnic tone de deseuri animale sunt aruncate in surse de apa. Aceste deseuri animale polueaza sursele de apa si transmit boli periculoase. Sustine eco neutralizarea deseurilor animale tip protan asa cum o impune legislatia europeana.

Eternitatea unei clipe


Usile aburite ale autobuzului se deschisera cu un zgomot care insufla greutatea cu care se indurau sa lase gerul de afara sa patrunda in adapostul temporar al pasagerilor lui fideli. Mireasma zapezii a inlocuit pentru cateva clipe aroma aleasa de sofer pentru bradutul de carton agatat de oglinda retrovizoare din interior, facand ca persoanele ramase la adapost sa lase instinctiv capul in jos, spre a se incalzi in fularele care le acopereau gatul. Dar acesta nu era si cazul celor doi batranei care au pasit, incet, pe cele doua trepte ale autobuzului la statia respectiva, indicand faptul ca au ajuns la destinatia care ii intampina inca de acum cateva decenii, cu un zambet larg sub forma unor amintiri plutitoare in atmosfera, vizibile doar celor doi. Ana si Radu, cei doi soti prin ale caror memorii alergau intamplari decolorate de trecerea timpului, isi impreunara mainile si pasira pe asflatul mai batran decat casnicia lor, care dainuia de 30 de ani. Degetele lor, candva murdare de creta dupa o zi plina si obositoare la scoala, erau acum curate, insa tradau varsta lor care statea ascunsa in spatele inimilor inca tinere si a spiritelor lor glumete. Exact ca in zilele in care pasii le erau rari, incercand sa pacaleasca ceasul pentru a petrece mai multe momente impreuna, acum viteza le era aceeasi – dar mai adaugasera un motiv: atatea calatorii, plimbari si excursii le afectasera, ca tuturor, membrele inferioare, cauzand ritmul lent, dar cu care erau deja familiarizati pentru ca graba nu era una dintre insusirile specifice lor…